Acum, că ne-am luat gândul de la Euro 2012 şi ne-am convins că fotbalul nu e de noi, cred că e timpul să ne orientăm spre altceva.
Mă gândeam astăzi, trecând prin locurile în care am copilărit, la jocurile care ne ţineau pe-afară până târziu în noapte. Şi mi-am adus aminte de ţurca. Mai ştiţi cum se juca? Eu îmi amintesc vag regulile.
Ştiu că jucam când mergeam la ţară, la bunici. Ne adunam seara foarte mulţi copii şi după ce ne plictiseam de fotbal, jucam ţurca. Făceam echipe de 3-4 oameni, aduceam bâta (un băţ de apoape 1m) şi ţuiul (un băţ mai mic, de 15-20 cm; aveam mai multe, în funcţie de preferinţe). Aveam acolo, în drum, o groapă special făcută pentru asta, lungă de aprox. 15 cm, lata de 5 cm şi adâncă de 6-7 cm. Trăgeam la sorţi care echipă aruncă prima, iar cealaltă echipă era la prindere.
Ţuiul se punea transversal pe groapă, iar cu băţul trebuia să-l arunci cât mai departe. Dacă adversarii reuşeau să-l prindă, cel care arunca era înlocuit cu următorul om din echipă. Dacă doar reuşeau să-l atingă înainte ca acesta să ajungă pe pământ, beneficiau de un pas bonus, pentru a se apropia de groapă. Bâta se punea transversal pe groapă, iar cei de la prindere trebuiau să arunce ţuiul şi să o atingă. Dacă ţuiul ajungea foarte aproape de bâtă, cel care a aruncat avea voie să încerce să atingă bâta cu ţuiul, dar fără să atingă ţuiul. Adică culcat pe burtă şi suflă, tată. Avea voie să sufle doar de trei ori. Dacă bâta era atinsă, aruncătorul era schimbat cu următorul din echipa sa. Dacă nu, se trecea la următoarea etapă.
Ţuiul se punea cu un capăt în groapă şi celălalt afară şi trebuia lovit de cel de la aruncare în aşa fel încât să sară, iar cât se învârtea în aer să fie lovit cu bâta şi să ajungă cât mai departe. Cel de la aruncare avea dreptul la trei încercări – daca nu reuşea să îl lovească, era înlocui cu următorul din echipă; dacă reuşea iar echipa adversă îl prindea, aruncătorul era schimbat şi cei de la prindere primeau multe puncte, nu mai ştiu câte, dar ştiu că era o chestie foarte tare să prinzi ţuiul. Dacă nu îl prindea nimeni, cel de la aruncare aproxima câte lungimi de bâtă sunt de la groapă până la ţui. Dacă adversarii erau de acord, aruncătorul primea atâtea puncte câte lungimi de bâtă a aproximat. Dacă însă nu erau de acord, se trecea la măsurătoare:
-dacă aproximarea era mai mică sau egală cu distanţa măsurată, cei de la aruncare primeau numărul de puncte egal cu dublul aproximării.
-dacă aproximarea era mai mare decât distanţa măsurată, li se scădea celor de la aruncare numărul de puncte egal cu dublul distanţei aproximate.
Câştiga echipa care acumula mai multe puncte după ce aruncau toţi membrii. Îmi amintesc că ne strângeam mai multe echipe şi jucam un fel de turneu. Complicat, ce să mai vorbim. Stăteam pănâ noaptea târziu, când pierdeam ţuiul printr-un boschet şi ne împrăştiam fiecare pe la casa lui.
Şi mă gândeam că dacă tot nu suntem buni la fotbal, de ce să nu ne apucăm de ţurca? Şi-aşa, gropi avem dintr-ales pe terenul de pe Naţional Arena.
Bănuiesc că nu sunt singurul care a jucat ţurca. Voi vă mai amintiţi regulile? Sunt cele pe care le-am zis eu, sau aveaţi altele?
P.S: Căutând imagini cu jocul de ţurcă, am dat peste multe poze cu Bogdan Stancu. Interesant, oare de ce?
P.P.S: Când am găsit în sfârşit o poză cu ce mă interesa, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că cineva mi-a luat-o înainte. Deja există Asociaţia Sportivă Clubul Român de Ţurcă. Şi am descoperit că au şi site oficial. Au campionate, turnee, au şi un regulament pus la punct (care nu e departe de ce îmi amintesc că jucam eu), acceptat de toţi jucătorii.
Perfect! Mai am nevoie de 3 oameni şi am echipă. Doritori?
Sursa foto
Multumim pentru promovare, suntem constituiti ca asociatie non-guvernamentala, apolitica, bazata pe voluntariat, de aceea suntem incantati cand primim ecouri de acest fel din partea unor oameni pe care nu-i cunoastem personal, ecouri care pot fi inceputuri ale unor prietenii de lunga durata, bazate, zicem noi, pe respectul pentru anii copilariei, pe respectul pentru ceea ce am primit de la inaintasii nostri, pe valorile nationale autentice.
Cu cele mai bune ganduri.
Este un sport ce leagă prietenii și dezleagă amintiri. Merită cu certitudine promovat!
Ideea e ca a fost pur intamplatoare aceasta..promovare. Am fost pe la bunici si mi-am adus aminte de jocurile copilariei. Si mi-a ramas gandul la turca si m-am chinuit sa-mi amintesc din reguli, ba chiar l-am sunat si pe varu-meu sa vad ce isi mai aminteste si el.
Era la misto faza cu jucat turca,dar cand am cautat o imagine, hopaaa..am descoperit ca niste oameni chiar s-au apucat de….turca
Interesant. Multa bafta le doresc..
Cu cele mai bune ganduri.
Foarte frumos spus, surprinde concentrat o mare parte din obiectivele ONG-ului nostru. Va cerem permisiunea de a folosi aceasta fraza ca slogan.
Cu cele mai bune ganduri.
Nu cred ca ar fi vreo problema..iar daca ar fi precizata si sursa, ar fi perfect..
Joi 13 octombrie la ora 16:45 are loc finala Campionatului Sighetean de Țurcă, Juniorii vs Galacticii, la stadionul municipal din Sighetu – Marmației. Vă așteptăm!
Multumim pentru sustinere, stimate domn. Intr-adevar, desi sunt inca doua meciuri in afara de cel anuntat de dvs., acesta este cel care va decide castigatorii acestui campionat. Fie sa castige cei mai buni.
http://tzurca.wordpress.com/logo/